DEȘTEPTĂCIÚNE s. f. Însușirea de a fi deștept (2); inteligență. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om deștept. – Deștept + suf. -ăciune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DEȘTEPTĂCIÚNE ~i f. 1) Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; inteligență. 2) Faptă sau vorbă de om deștept. [Art. deșteptăciunea; G.-D. deșteptăciunii; Sil. -ciu-ne] /deștept + suf. ~ăciune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEȘTEPTĂCIÚNE s. 1. v. inteligență. 2. agerime, dibăcie, inteligență, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (~ unei persoane.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deșteptăciúne s. f., g.-d. art. deșteptăciúnii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deșteptăcĭúne f. Inteligență.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

deșteptăciune, deșteptăciuni s. f. (iron.) prostie; faptă sau afirmație care dovedește prostie.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a da pe-afară de deșteptăciune expr. (iron.) a fi prost.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink