DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ață înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DEȘIRÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEȘIRA și A SE DEȘIRA. 2) (despre gânduri, stil etc.) Care este lipsit de concizie; dezlânat. 3) (despre persoane) Care este înalt și slab. /v. a (se) deșira
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEȘIRÁT adj. v. destrămat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Deșirat ≠ îndesat
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deșirát, -ă adj. Iron. Rupt, hărtănit: haĭne deșirate. Înalt și slab: om deșirat. Adv. Prelungit: a suspina deșirat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DEȘIRÁ, deșir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ață de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în față privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEȘIRÁ deșír tranz. A face să se deșire. /<lat. diserrare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEȘIRÁ mă deșír intranz. 1) (despre obiecte înșirate pe ață, mai ales despre mărgele) A ieși de pe ață (împrăștiindu-se). 2) (despre gheme sau ață înfășurată pe ghem) A se desface într-un fir lung și continuu; a se desfășura. 3) (despre obiecte împletite) A se desface, îndepărtându-se fir de fir; a se răsfira. 4) fig. (despre persoane) A se întinde în toată lungimea. /<lat. diserrare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEȘIRÁ vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. v. destrăma.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) deșira ≠ a (se) înșira
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A deșira ≠ a înșira
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deșirá (deșír, deșirát), vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A împrăștia, a răspîndi. – 3. (Despre obiecte) A ieși de pe firul pe care au fost înșirate. Lat. dĭsĕrrāre (Candrea), cf. fr. (déserrer). Tiktin îl derivă greșit de la desfira. La ultimele sensuri este evidentă întîlnirea cu des-șira, de la șir „rînd, șirag”. – Der. deșirat, adj. (vlăjgan, lungan).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

deșirá vb., ind. prez. 1 sg. deșír, 3 sg. și pl. deșíră
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) deșír V. deșider.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

1) deșír, a -á v. tr. (d. șir). Scot din șirag: a deșira mărgelele. Despletesc o împletitură: a deșira un cĭorap. V. refl. Ies din șirag: mărgelele se deșiră. Mă despletesc: cĭorapu (adică ața luĭ) se deșiră. Fam. Iron. Mă întind ca s’ajung: nu te maĭ deșira, că tot n’ajungĭ!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink