DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei sau deprindere consfințită în timp și devenită tradițională pentru o colectivitate de oameni; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

DÁTINĂ ~i f. Obișnuință de viață colectivă, tradițională, devenită lege nescrisă a unui popor sau a unei comunități omenești. [G.-D. datinei] /<sl. dĕdina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÁTINĂ s. 1. fel, obicei, rânduială, tradiție, uz, uzanță, (înv. și pop.) rând, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orândă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adat. (Așa-i ~ din bătrâni.) 2. v. cutumă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dátină, în vest détină, în est (vechĭ) dédină f., pl. ĭ (vsl. dĕdina, moștenire, infl. de dat. V. dediță. Cp. cu baștină). Obiceĭ, deprindere, uz: cum este datina harțuluĭ (Cost. 1, 339).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink