DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit și mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. 2. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. – Dac + român.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DACOROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparținea populației romanice din nordul Dunării. / dac + român
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DACOROMÂN2 ~i m. mai ales la pl. ist. Termen folosit pentru a denumi populația romanică din nordul Dunării. / dac + român
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dacoromân adj., s. m. → român
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DACOROMẤN, -Ă (< dac + român) s. m., adj. 1. S. m. Termen folosit în lingvistică pentru a denumi populația românească din N Dunării spre a o deosebi de populațiile de origine românească ce locuiesc în S Dunării (aromâni, istroromâni, meglenoromâni). 2. Adj. Care aparține dacoromânilor (1), privitor la dacoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul vorbit de dacoromâni (1). A devenit limbă națională și literară. V. limba română.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
danvasilis
| Semnalează o greșeală
| Permalink