DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

DĂLCĂÚC ~ci m. rar 1) Persoană care nu are o ocupație bine definită și umblă pe drumuri fără rost; haimana. 2) și adjectival fam. Persoană care face scandal; scandalagiu. /<turc. dalkavuk
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dălcăúc (dălcăúci), s. m. – Caraghios, bufon. – Var. dalcauc, dălhăuc. Tc. dalka(v)uk (Șeineanu, II, 153), cf. ngr. δαλϰαβούϰης. Este cu siguranță cuvînt identic cu dălcăuș, s. m. (Mold., plutaș), dălcăușiță, s. f. (Mold., femeie care ține cîrma unei plute).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dălcăúc s. m., pl. dălcăúci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink