DÂRJÁLĂ, dârjale, s. f. (Reg.) 1. Băț lung și gros; bâtă, ciomag, măciucă; p. ext. mâner al unei unelte; coadă. 2. Prăjina lungă a îmblăciului, de capătul căreia este legat hădăragul. [Pl. și: dârjele] – Bg. dăržalo.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

DÂRJÁLĂ s. v. bâtă, ciomag, coadă, măciucă, mâner, par, prăjină.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dârjálă s. f., g.-d. art. dârjálei; pl. dârjále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dîrjálă (-jéli), s. f. – 1. Mîner, toartă. – 2. Manivelă. – 3. Nuia, băț. – Var. dîrja, dîrje, odîrje. Sl. družalo „manivelă”, cf. bg. dărzalo (Candrea, Scriban), și, pentru ultima var., sb. održa.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dîrjálă f., pl. e (bg. dŭržalo, mîner, coadă de topor, rus. deržálka, mîner. V. dîrjă, samo-derjeț). Vest. Jerdie, prăjină. Coadă de topor, de sapă ș.a. Est. Fig. Persoană prea înaltă și slabă (în Trans. toroapă). V. pătăchie, premeteală, ștremeleag, toropală.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink