DÂRDÂÍT s. n. Dârdâială. – V. dârdâi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

DÂRDÂÍT s. 1. v. tremurătură. 2. v. clănțănit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÂRDÂÍT s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dârdâít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÂRDÂÍ, dấrdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăí vb. IV.] – Onomatopee.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

A DÂRDÂÍ dârdâi intranz. 1) A tremura de frig, de frică etc. 2) pop. A avea vibrații (producând sunete). / Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÂRDÂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÂRDÂÍ vb. 1. v. tremura. 2. v. clănțăni. 3. v. cutremura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dîrdîí (-iésc, -ít), vb. – 1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombăni, a bodogăni. – 4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr. dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl. dărdăres „taifas”. Creație expresivă, cf. bîr, și armen. drduem „a scutura”. Sensurile 2 și 3 par a indica o influență a tc. dirdir „vorbăreț, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg. durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der. dîrdală, s. m. (Mold., slobod la gură); dîrdîială, s. f. (tremur, tremurici); dîrdîiș, s. n. (pistă pentru sănii), cf. derdeluș. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardăr, s. n. (joc de cărți). Aceleiași rădăcini expresive îi aparține dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. dărlĭa se „a certa” (Candrea), cu der. dîrlui, s. n. (Trans., tub de fluier; corn din coajă de trestie); dîrlu, s. n. (băț cu care se curăță hornul); dîrloi, s. n. (Mold., flaut).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dârdâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dârdâi, 3 sg. și pl. dârdâie, imperf. 3 sg. dârdâiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dîrdîi, -í v. intr. (d. dîr-dîr, huĭetu vociĭ cînd clănțănesc fălcile. Rudă pin sunet cu vsl. *dĭrdati; bg. dŭrdorĭy, dîrdîi, ung. redarálni, a dîrdîi, a trăncăni, dideregni, a dîrdîi de frig, ngr. tuturizo și tzitzirizo. V. dîrdoră, durduĭ, titirez, turuĭ). Fam. Tremur de frig, clănțănesc din fălcĭ: a dîrdîi de frig. Vobesc mult, bleotocăresc, trăncănesc: ĭa nu maĭ dîrdîițĭ, că vreaŭ să dorm.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink