CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. si f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVÂNTĂTÓR¹ ~i m. rar Persoană care vorbește frumos și liber în fața unui public; orator; vorbitor. /a cuvânta + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVÂNTĂTÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) Care are darul vorbirii; vorbitor. Ființă ~oare. /a cuvânta + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVÂNTĂTÓR adj., s. v. vorbitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVÂNTĂTÓR s. v. conferențiar, orator.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; f. sg. și pl. cuvântătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuvîntătór, -oáre adj. și s. Care cuvîntează, orator.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

cuvântător, cuvântători s. m. (intl.) 1. procurator. 2. avocat.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink