CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVÂNTĂRÉȚ adj. v. vorbitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuvântăréț adj. m., pl. cuvântăréți; f. sg. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuvîntăréț, -eáță adj. Vechĭ Înzestrat cu daru vorbiriĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink