CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată: consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

CUTÚMĂ ~e f. Normă de drept nescrisă, consfințită prin tradiție; obiceiul pământului. /<fr. coutume
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUTÚMĂ s.f. (Jur.) Normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. [< fr. coutume].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CUTÚMĂ s. f. normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. (< fr. coutume)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CUTÚMĂ s. (JUR.) consuetudine, datină, obicei, tradiție, uz, uzanță. (Practică consacrată prin ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink