curméĭ n., pl. éĭe (d. curm 1. D. rom. vine rut. kurméĭ). Funie de scoarță de copac, maĭ ales de teĭ. Curmeĭ de viță, lemnu pe care vița-l produce în fiecare an: A găsi teĭ de curmeĭ, a găsi pretext. – Și curmeŭ, pl. eĭe (Cov.). Cp. cu bordeĭ, -deŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink