CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

curmát, -ă adj. Frînt. Fig. Mînĭ [!] curmate, așa de grase, în cît par frînte pe la încheĭeturĭ (ca la copiĭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CURMÁ curm tranz. 1) A strânge tare pătrunzând. Legătură era prea strânsă, îi curma brațul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin tăiere; a despica. 3) fig. A face să înceteze (pentru un timp). ~ o discuție. 4) A face să se curme. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CURMÁ mă curm intranz. 1) A se rupe în două sau în mai multe bucăți (prin îndoire, lovire etc.); a se frânge. 2) rar A se îndoi de mijloc; a se apleca tare; a se frânge. 3) fig. A se opri brusc; a se frânge. 4) A ajunge la sfârșit; a se termina. Viața i s-a curmat. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMÁ vb. 1. v. înceta. 2. v. întrerupe. 3. v. opri. 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMÁ vb. v. reteza, tăia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A curma ≠ a spori
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

curmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cúrmă, imperf. 3 sg. curmá; conj. prez. 3 sg. și pl. cúrme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) curm și (vechĭ) curméz, a -á v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu [!] saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s´a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

curmá f., pl. ale (ngr. kurmás și hurmás, d. turc. [d. pers.] hurma). Poama curmaluluĭ. (Curmalele-s lungărețe, foarte dulcĭ și aŭ un sîmbure foarte dur. Ele cresc unele lîngă altele pe o coadă ca frunzele salcîmuluĭ). Constitue [!] un aliment al Africanilor. – Vechĭ și hurma.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

curméz, V. curm 2.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink