CULMINÁ, pers. 3 culmineáză, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A CULMINÁ pers. 3 ~eáză intranz. 1) (despre aștri) A ajunge la apogeu. 2) fig. A ajunge la culme; a atinge punctul culminant. <lat. coulminare, fr. culminer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULMINÁ vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălțime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare înălțime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat.bis. culminare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULMINÁ vb. intr. (despre aștri) a atinge punctul de culminație. ◊ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

culminá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. culmineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*culminéz v. intr. (fr. culminer, d. lat. culmen, cúlminis, culme. Lat. culminare, înseamnă „a rîdica” [!]). Astr. Mă aflu în punctu cel maĭ înalt. Fig. Obrăznicia luĭ culminează.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink