cucuiátă s.f. (pop.) biserica și curtea ei (puse de obicei pe deal).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cristi | Semnalează o greșeală | Permalink

CUCUIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre păsări) Care are un moț în vârful capului; moțat. 2) (despre animale cornute tinere) Cărora încep să le răsară coarnele. [Sil. -cu-iat] /cucui + suf. ~at
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUCUIÁT adj. v. moțat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cucuiát adj. m., pl. cucuiáți; f. sg. cucuiátă, pl. cucuiáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cucuĭát, -ă adj. (d. cucŭĭ). Cu cucuĭ. Cu moț, moțat: găină cucuĭată. Cocoțat. S. f. Iron. Moartea: l-a trimes la cucuĭata!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink