CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. (Tranz.) A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. (Refl.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Zavaidoc | Semnalează o greșeală | Permalink

A CUCONÍ ~ésc tranz. (persoane) A numi cu termenul de „cucoană” sau „cucoane”. /Din cucoană
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CUCONÍ mă ~ésc intranz. 1) A căpăta maniere de cucon sau de cucoană. 2) A se comporta ca un cucon sau ca o cucoană. /Din cucoană
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuconí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuconeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) coconésc v. tr. (d. cocon, cocoană). Fam. Daŭ titlu de cocon, de cocoană: ĭa nu-l maĭ coconi atîta! V. refl. Mă boĭeresc, îmĭ daŭ aere de cocoană: răŭ s´a coconit mitocanca asta! – În est cu-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) coconésc, -eáscă adj. De cocoană. – În est cu-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink