cúcĭu-cúcĭu și cúțu-cúțu, interj. de chemat cîniĭ [!] (ung. kutya, cîne, alb. kutš, cîne, cucĭu, sîrb. bg. kuče, cățel, pol. kuciu-kuciu, turc. kyčy-kyčy, cucĭu-cucĭu; it. cuccio, cățel. Bern. 1, 636; REW. 4789. V. coteĭ). V. țibă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink