CÚȚU interj. Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). ♦ (Substantivat, m.) Cățel. ◊ Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., scr. kuče, magh. kuszi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚȚU interj. (se folosește, deseori repetat, pentru a chema un câine, un cățel). /cf. bulg., sb. kuțe, ung. kuszi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚȚU s. v. cățel.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cúțu interj. – 1. Servește pentru a chema cîinii. – 2. (S. m.) Cîine, cățel. – Var. (1) cuciu. Creație expresivă, comună unui număr mare de limbi; cf. it. cuccio (sicil. guzzu, calabr. coci-coci, cuci-cuci, calabr. cucciu „cîine”), astur. cuzo „pui de cîine”; gal. cuz-cuz, alb. kuč, ngr. ϰούτσι-ϰούτσι, tc. küçük „cățeluș”, bg., sb. kuče, mag. kuszi. – Der. cuță, s. f. (cățelușă); cuțuire, s. f. (Olt., codoașă).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cúțu s. m. invar.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cúțu/cúțu-cúțu interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cúcĭu-cúcĭu și cúțu-cúțu, interj. de chemat cîniĭ [!] (ung. kutya, cîne, alb. kutš, cîne, cucĭu, sîrb. bg. kuče, cățel, pol. kuciu-kuciu, turc. kyčy-kyčy, cucĭu-cucĭu; it. cuccio, cățel. Bern. 1, 636; REW. 4789. V. coteĭ). V. țibă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cúțu-cúțu, V. cucĭu-cucĭu.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink