CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosit în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

CUȚITOÁIE ~ f. Instrument format dintr-o lamă de oțel cu două mânere, folosit (de tâmplari, dogari, tăbăcari etc.) la cioplit sau la răzuit. [Sil. -toa-ie] /cuțit + suf. ~oaie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUȚITOÁIE s. (TEHN.) 1. cioplitoare, (Transilv. și Ban.) mezdrea, sinălău. (~ dulgherului, a tâmplarului.) 2. cioplitor, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUȚITOÁIE s. v. zvârlugă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuțitoáĭe f., pl. oĭ (ca lighioĭ) saŭ și egal cu sing. Est. Cuțit cu doŭă mînere la cele doŭă capete întrebuințat la cĭoplit orĭ răzuit de tîmplarĭ, dogarĭ, rotarĭ și potcovarĭ (în vest mezdrea). V. scăunoaĭe, sinalăŭ, strujniță.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink