CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

CRITÉRIU ~i n. Principiu pe baza căruia se face o apreciere, o clasificare, o definire. /<fr. critérium, lat. criterium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRITÉRIU s.n. Punct de vedere, principiu de clasificare, de apreciere, de definire etc.; normă. [Pron. -riu, pl. -ii. / < fr. critérium, cf. gr. kriterion – ceea ce servește la judecare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CRITÉRIU s. n. punct de vedere, principiu, normă pe baza căreia se face o clasificare, o definire, o apreciere etc. (< fr. critérium, lat. criterium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CRITÉRIU s. normă, principiu, (rar) semn. (~ de apreciere.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

critériu s. n. [-riu pron. -riu], art. critériul; pl. critérii, art. critériile (sil. -ri-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

critériŭ n. (vgr. kritérion, d. krino, judec. V. criză). Probă după care judecĭ: memoria nu e tot-de-a-una criteriu inteligențeĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink