CRACÁ, crachéz, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRACÁ vb. I. tr. A supune operației de cracare. [< fr. craquer].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRACÁ vb. tr. a supune operației de cracare. (< fr. craquer)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cracá vb., ind. prez. 1 sg. crachéz, 3 sg. și pl. cracheáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÁCĂ crăci f. Ramură de copac; creangă. ◊ A-și tăia ~a de sub picioare a-și crea singur o situație periculoasă printr-o acțiune nechibzuită. /Din crac
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÁCĂ s. v. ramură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
crácă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink