crîng n., pl. urĭ (vsl. krongŭ, cerc, zodiac, adică „țarc, îngrăditură”, d. vgerm. hrinc, ngerm. ring, inel; rus. krug, cerc; ung. korong, strung de olărie. V. crug). Ciclu, cerc, crug: crîngu anuluĭ, luniĭ. Crîngu ceruluĭ 1) mîna anuluĭ, schimbarea timpuluĭ în bine saŭ în răŭ: s´a schimbat crîngu´n secetă, merge crîngu spre vară, s´a mărit crîngu zileĭ; 2) steaŭa polară (N. Dens. 962). Prîsnelu fusuluĭ moriĭ (în care se´nbucă [!] dințiĭ roateĭ mișcătoare). Pădurice: crîngu Buzăuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink