CRÂMPOȚÍ, crâmpoțésc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”, et. nec.).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A CRÂMPOȚÍ ~ésc tranz. reg. 1) (obiecte) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a ciopârți; a ciocârti. 2) A mânca puțin, luând de ici, de colo câte o bucățică. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂMPOȚÍ vb. v. ciopârți sfârteca, sfâșia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crâmpoțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. crâmpoțeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crîmpotésc (Munt.) și -țésc (Mold. Trans.) v. tr. (d. crîmpot). Prefac în crîmpote, în crîmpeĭe, rup, sfîșiĭ: crîmpoțit de gîndurĭ negre (Rebr. 257), reviste crîmpoțite și cărțĭ șferticate (Kir. Șez. 30, 201). Scurtez, execut un crîmpeĭ, încep un lucru: de abea [!] am crîmpoțit rochia asta. – Și crompoțesc. V. cĭumpăvesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink