CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

crâșcáre s. f., g.-d. art. crâșcării; pl. crâșcări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A CRÂȘCÁ crâșc intranz. pop. 1) A contracta cu putere fălcile, producând cu dinții un scârțâit specific; a scrâșni. 2) (despre zăpada înghețată) A produce un zgomot ascuțit și strident la apăsare (sub picioare); a scârțâi. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂȘCÁ vb. v. scrâșni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crîșcá (crấșc, crâșcát), vb. – 1. A scrîșni din dinți. – 2. A trosni, a scîrțîi. – 2. A trosni, a scîrțîi. – Var. (s)cîrșca, (în)crișca. Creație expresivă, ca crîcni, scrîșni, cf. bg. hrăskam, sb. hrskati (Philippide, II, 709).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

crâșcá vb., ind. prez. 3 sg. crâșcă; conj. prez.3 sg. și pl. crâște
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crîșc, V. scrîșnesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink