COTIÚGĂ s. f. v. cotigă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

cotiúgă s.f. (reg.) câine, cotarlă, cotei.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cotĭúgă, V. cotigă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne [!], ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte [!] a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade [!] (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin [!] doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cotĭugár m. Cel ce conduce cotĭuga. S. n., pl. e. Mold. nord. Cotĭugă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink