CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CORECTÍV ~e n. Vorbă sau faptă prin care se corectează ceva. /<fr. correctif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CORECTÍV s.n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, corectare. ♦ Substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci, sau pentru a-i modifica acțiunea. [Cf. fr. correctif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CORECTÍV, -Ă I. adj. care urmărește a corecta. II. s. n. 1. ceea ce îndreaptă ceva; corectare. 2. substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci sau a-i modifica acțiunea. (< fr. correctif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CORECTÍV s. v. rectificare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

corectív s. n., pl. corectíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

corectív adj. m., pl. corectívi; f. sg. corectívă, pl. corectíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*corectív, -ă adj. (mlat. correctivus). Care servește să îndrepte: pedeapsă corectivă. S. n., pl. e. Lucru care îndreaptă: educațiunea e un corectiv al ferocitățiĭ oamenilor. Fig. Expresiune care îmblînzește ceĭa ce e cam violent orĭ vehement într´o scriere saŭ într´o cuvîntare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink