11 definiții pentru copula, copulă   conjugări / declinări

COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COPULÁ vb. refl. a se împreuna, a se cupla. (< fr. copuler)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

copulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. copuleáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓPULĂ ~e f. 1) lingv. Cuvânt de legătură. 2) log. Cuvânt care face legătura dintre subiect și predicat. /<fr. copule, lat. copula
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓPULĂ s.f. Cuvânt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓPULĂ s. f. 1. verb copulativ. 2. (log.) cuvânt care face legătura între subiect și predicat. (< fr. copule, lat. copula)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓPULĂ s. (GRAM.) verb copulativ.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cópulă f., pl. e (lat. cópula, din co-áp-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvînt care leagă atributu de subĭect: verbu a fi exprimat orĭ-cum, e copula orĭ-căreĭ propozițiunĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

copulă (cuv. lat.), discant (I, 1) de tip melismatic* care îmbogățește penultima notă a cantus planus*-ului [aflat la tenor (3)]. Accepțiunea termenului s-a lărgit, desemnând orice discant cu înflorituri, pe una sau mai multe note.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink