CONVOLÚȚIE, convoluții, s. f. Întoarcere, răsucire. [Var.: convoluțiúne s. f.] – Din fr. convolution.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVOLÚȚIE s.f. Întoarcere, răsucire. [Var. convoluțiune s.f. / cf. fr. convolution].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVOLÚȚIE s. f. 1. întoarcere, răsucire. 2. (mat.) funcție de compunere a două funcții de repartiție, care conduce la o nouă funcție de repartiție. (<fr. convolution)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

convolúție s. f. (sil. -ți-e), art. convolúția (sil. -ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink