CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRAZÍCERE s.f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție; dezacord. [< contrazice].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRAZÍCERE s. 1. v. contradicție. 2. (pop.) încontrare. (A avut o ~ cu ...)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

contrazícere s. f. → zicere
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contrazícere f. Acțiunea de a saŭ de a te contrazice. Spirit de contrazicere, care contrazice (combate) tot. Fără contrazicere (după fr. sans contredit), sigur, fără să se poată spune ceva contrar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRAZÍCE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra¹ + zice (după fr. contredire).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONTRAZÍCE contrazíc tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contra. 2) (declarații, fapte, fenomene) A pune la îndoială; a considera ca fiind discutabil. /contra- + a zice
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CONTRAZÍCE mă contrazíc intranz. 1) A emite idei contrare celor afirmate anterior. 2) (despre adepții unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu; a se contra. 3) (despre opinii, afirmații etc.) A fi în contradicție; a se bate cap în cap; a se ciocni. /contra- + a zice
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRAZÍCE vb. 1. v. infirma. 2. v. opune. 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. v. dezice.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

contrazíce (-c, -ís), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire și conjugat ca a zice. – Der. contrazicere (var. contradicție), s. f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

contrazíce vb. → zice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contrazíc, -zís, a -zíce v. tr. (contra și zic, după fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun saŭ fac ceva contrar celor spuse orĭ făcute de mine în ainte [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink