CONTONDÉNT, contondente, adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera. – Din fr. contondant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTONDÉNT, -Ă adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, cu care se poate lovi fără a tăia. [Cf. fr. contodant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTONDÉNT, -Ă adj. (despre obiecte) tare, care provoacă contuzii fără a tăia. (< fr. contondant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

contondént adj. m., pl. contondénți; f. sg. contondéntă, pl. contondénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contondént, V. contundent.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*contundént, -ă adj. (lat. contúndens, -éntis, d. con-túndere, a lovi. V. contuziune). Jur. Care strivește lovind, ca bastonu, cĭocanu ș. a. Opusu luĭ e tăĭetor orĭ împungător. – Fals contondent (fr. contondant).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink