CONSTANTIN, numele mai multor împărați bizantini. Mai importanți: 1. C. V Copronimul (741-775). A purtat lupte victorioase împotriva arabilor (746, 751-752), slavilor (758) și bulgarilor (759, 762-763); în 754 a convocat un sinod, la care s-a hotărît condamnarea și distrugerea icoanelor. 2. C VII Porfirogenetul (913-959; domnie efectivă: 945-959). Autor al unor scrieri privind politica și ceremonialul curții imperiale („De ceremoniis aulae byzantinae”, „De thematibus”, „De administrando imperio”), cu unele referiri la istoria României. 3. C IX Monomahul (1042-1055). A suferit înfrîngeri din partea turcilor selgiucizi și a normanzilor. În timpul domniei sale s-a produs „Marea schismă” a Bisericii creștine (iul. 1054). 4. C XI (sauXII) Paleolog (zis și Dragases), ultimul împărat bizantin (1449-1453). A murit luptînd, în timpul cuceririi Constantinopolului de către turci.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSTANTIN, George (1933-1994, n. București), actor român de teatru și film. Talent robust, cu largi posibilități interpretative în repertoriul românesc și universal (Camil Petrescu, H. Lovinescu, Shakespeare, Shaw, Pirandello, Cehov). Roluri de filme („Procesul alb”, „Reconstituirea”, „Cu mîinile curate”, „Burebista”).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSTANTIN, Tănase (1824-?, n. Izvoarele, jud. Olt), deputat sătean în Adunarea ad-hoc a Țării Românești (1857). Susținător al reprezentării țărănimii în Adunarea Legislativă și militant pentru Unirea Principatelor.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSTANTIN, Theodor (1910-1975, n. Brăila), scriitor român. Romane polițiste și de aventuri („La miezul nopții va cădea o stea”, „Fiul lui Monte Cristo”) sau descriind cazuri și personaje morbide („Casa cu neguri”, „Cel mai lung amurg”). Versuri.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSTANTIN CEL MARE (Flavius Valerius Constantinus), împărat roman (306-337). Înfrîngînd pe Maxențiu (312) și pe Liciniu (324) a devenit suveran al întregului Imp. Roman. A desăvîrșit reformele politice, militare și sociale inițiate de Dioclețian, perfecționînd sistemul dominatului; a facilitat consolidarea creștinismului ca religie de stat (edictul de toleranță de la Milano, și convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea, 325). A întărit Limesul dunărean și a mutat cap. imp. la Constantinopol (330), oraș fundat de el.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSTANTIN DAICOVICIU, com. în jud. Caraș-Severin; 3.212 loc. (1991). Fabrică de var. Stație de c. f. Pînă în 1973 s-a numit Căvăran. Reșed. com. este satul Căvăran.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSTANTIN II (n. 1940), rege al Greciei (1964-1973).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSTANTIN ȘERBAN, domn al Țării Românești (1654-1658). În timpul său a avut loc răscoala seimenilor (1655). Mazilit de Poarta Otomană pentru sprijinul acordat lui Gh. Ráckózi II în coroanei poloneze. Aliat cu principele Transilvaniei, cu domnul Gheorghe Ștefan și mai apoi cu Domnul Mihnea III, a participat la răscoala antiturcească a Țărilor Române. A eșuat în încercările (1659, 1661) de a lua în stăpînire Moldova.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Constantin cel Mare (†337 d. Hr.), sfânt, n. la Niș (Serbia de Azi), împărat roman, devenit suveran al întregului Imperiu roman după învingerea lui Maxențiu și Liciniu. A mutat capitala imperiului de la Roma la Bizanț, care s-a numit apoi Constantinopol. Prin Edictul de la Milano (313) a consolidat creștinismul ca religie de stat și a convocat primul Sinod ecumenic de la Niceea (325). Sub domnia sa, imperiul a luat forma unei monarhii de drept divin. Este sărbătorit, împreună cu mama sa Elena, la 21 mai.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink