CONSTÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. – Din fr. constance, lat. constantia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTÁNȚĂ f. Caracter constant. /<fr. constance, lat. constantia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTÁNȚĂ s.f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. [Cf. fr. constance, lat. constantia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTÁNȚĂ s. f. însușirea de a fi constant; perseverență. (< fr. constance, lat. constantia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTÁNȚĂ s. 1. invariabilitate, uniformitate. (~ vitezei de deplasare.) 2. invariabilitate, (livr.) imuabilitate. (~ unui fenomen.) 3. v. consecvență.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Constanță ≠ fluctuație, variație
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

constánță s. f., g.-d. art. constánței
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*constánță f., pl. e (lat. constantia. V. in-, re- și sub-stanță). Statornicie, stabilitate în opiniunĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink