CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONSISTÁ pers. 3 consístă intranz. 1) A fi format; a consta; a se alcătui; a se compune. 2) A se manifesta ca esență; a consta; a rezida. /<fr. consister, lat. consistere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSISTÁ vb. I. intr. A fi alcătuit, constituit din..., a consta. [P.i. consíst. / < fr. consister, cf. it., lat. consistere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSISTÁ vb. intr. a consta. (< fr. consister, lat. consistere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSISTÁ vb. v. consta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

consistá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. consístă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*consíst, a -á v. intr. (fr. consister, d. lat. con-sistere. V. asist și constaŭ). Am fĭință, constaŭ: fericirea consistă în virtute. Îs compus, îs format, constaŭ: apa consistă din idrogen [!] și oxigen.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink