CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIRMATÍV ~ă (~i, ~e) Care confirmă; bazat pe probe convingătoare; concludent. /<fr. confirmatif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIRMATÍV, -Ă adj. Care confirmă, întărește, adeverește. [Cf. fr. confirmatif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIRMATÍV, -Ă adj. care confirmă. (< fr. confirmatif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. sg. confirmatívă, pl. confirmatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*confirmatív, -ă adj. (lat. confirmativus). Relativ la confirmare: scrisoare confirmativă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink