confidéntă s. f., pl. confidénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIDÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană aflată în relații confidențiale; persoană care deține o confidență. /<fr. confident, lat. confidens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIDÉNT, -Ă s.m. și f. Cel căruia i se fac confidențe; prieten. ♦ Personaj secundar într-o piesă de teatru, căruia un erou îi face confidențe menite să informeze astfel pe spectator asupra celor gândite de el sau asupra faptelor pe care are de gând să le săvârșească. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIDÉNT, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i se fac confidențe. 2. personaj convențional în teatru, căruia un erou îi face confidențe, permițând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog. (< fr. confident, lat. confidens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFIDÉNT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gândurilor ei.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

confidént s. m., pl. confidénți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*confidént, -ă s. (fr. confident, d. it. confidente, acela căruĭa îĭ încredințezĭ un secret, d. lat. confidens, -éntis, încrezător, temerar. V. fidel). Persoană căreĭa îĭ încredințezĭ secretele. Personagiŭ teatral căruĭa i se fac confidențe ca să le audă publicu. V. credincer, secretar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink