CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a-l omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĩcĩ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de florin_buhai | Semnalează o greșeală | Permalink

CONÉȚ s. v. cap, capăt, final, fine, încheiere, sfârșit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conéț s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conéț n., pl. urĭ saŭ e (vsl. konĭcĭ, rus. konéc, sfîrșit. V. concină). Vechĭ. Sfîrșit. Azĭ. Mold. Fam. A-ĭ face conețu, a-ĭ pune capăt, a o sfîrși.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink