CONDÁC1, condace, s. n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. – Din sl. kondakŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de ferăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONDÁC s. v. braț, crac, margine, mână, mâner, pat, pervaz, spetează.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
condác (-ce), s. n. – 1. Patul puștii. – 2. Braț. Tc. kondak, ngr. ϰοντάϰι (Cihac, II, 568; Meyer 197; Șeineanu, II, 145).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
condác (condace), s. n. – Imn, cînt bisericesc. – Mr. cundache. Ngr. ϰοντάϰιον, de la ϰόντος „scurt”, în parte prin intermediul sl. kondakŭ (Vasmer, Gr., 81). Sec. XVII.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
condác (cântec bisericesc) s. n., pl. condáce
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
condác (braț de ferăstrău, patul puștii) s.n., pl. condáce / condácuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) condác n., pl. e (mgr. kondákĭon, ngr. kondáki, d. kondós [scris kontós], scurt; vsl. rus. kondák). O cîntare bisericească scurtă care se cîntă după tropar și în care, pin [!] alte cuvinte, se laudă sfîntu care a fost lăudat în tropar. Condacu umple sacu și troparu hambaru, glumă p. a arăta darurile pe care le primește preutu [!] după diferite serviciĭ religioase.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) condác n., pl. e (ngr. kondáki [scris -ntáki], patu puștiĭ, d. vgr. kóntax, un fel de suliță; turc. kondak, patu puștiĭ). Pe la 1800. Baionetă. Azĭ. Est. Patu puștiĭ. Lovitură dată cu patu puștiĭ: ĭ-a tras un condac. Mîneru ferăstrăuluĭ, pĭesa de care-l țiĭ cînd taĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
condac (‹ gr. ϰοντάϰιον, de la ϰόνταξ), imn (1) constând dintr-un număr variabil de strofe, între 18 și 30, care au toate aceeași structură ritmică. Fiecare dintre aceste strofe alcătuiește un tropar* și are un număr egal de versuri. Versurile troparelor reproduc, fiecare în parte, prin număr de silabe și accente (1, 7) ritmice, versul corespunzător din prima strofă-model numită irmos*. C. este deci construit pe baza unui irmos compus anume sau preexistent. C. începe printr-un prooimion (gr. προοίμιον, „introducere”) sau kukulion (gr. ϰουϰούλλιον, lat. cucullus, „glugă” [a călugărilor]), independent din punct de vedere melodic (inclusiv metric) față de irmos și tropare. La sfârșitul kukulionului se găsește un refren*, numit efimnion (gr. ἐφύμνιον, „ceea ce se cântă după un imn, refren”), ce se repetă la sfârșitul fiecărui tropar. În funcție de această structură, se presupune că c. era cântat antifonic*, de un cântăreț (psalt* sau preot) căruia îi răspundea masa credincioșilor, cântând numai refrenul. Literele inițiale ale strofelor c. formează un acrostih* care redă alfabetul sau numele imnografrului*. A apărut, se pare, în sec. 6, fiind atribuit lui Roman Melodul. C. a dăinuit în liturghia* ortodoxă până în sec. 12, când a fost înlocuit prin canon (2). În forma actuală, păstrând numai două din strofele inițiale, se execută la utrenie *, după cântarea a șasea a canonului, fiind urmat de icos* și sinaxar. La început, c. era cunoscut sub denumirea de imn, psalm*, poem, laudă, primind denumirea actuală doar prin sec. 9. Din întregul c. s-au păstrat în cărțile de cult (începând cu sec. 10-11) numai două strofe, care sunt intercalate după cântarea a șasea a canoanelor utreniei, sub numele de c. și icos. Printre cele mai vechi c. sunt Ἡ Παρθένος σήμερον („Fecioara astăzi”) și cel al acatistului*, Tῇὑτερμάχῳ στρατηγῷ („Apărătoarei Doamne”), atribuite tot lui Roman Melodul. V. notație.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
condác, condace s. n. Cântare bisericească ortodoxă compusă dintr-o strofă poetică izolată, care figurează în Minei, Octoih și Triod și care se cântă după peasna a șasea a canoanelor, precum și la liturghie după troparele de la vohodul mic și în rânduiala laudelor mici (ceasuri, pavecerniță și mezonoptică). – Din sl. kondakŭ.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink