CONCREȚIONÁRE s. f. 1. Operație de transformare, printr-un tratament, termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. într-un corp solid. 2. Formare a concrețiunilor. [Pr.: -ți-o-] – V. concreționa.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁRE s.f. Operație de transformare printr-un tratament termic a unui conglomerat de pulberi de metale, de metaloizi sau de compuși organici într-un corp solid. ♦ (Geol.) Formare de concrețiuni. [< concreționa].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁRE s. f. sintetizare. (< concreționa)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁRE s. v. sinterizare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
concreționáre s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. concreționării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
Joseph
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. – [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE CONCREȚIONÁ se ~eáză intranz. (despre compuși metalici sau organici) A se transforma în concrețiune; a deveni solid ca urmare a unui tratament termic. [Sil. -ți-o-] /<fr. concrétionner
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁ vb. I. refl. A suferi procesul de concreționare. [Pron. -ți-o-. / < fr. concrétionner].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁR, -Ă adj. Care prezintă concrețiuni. [fr. concrétionnaire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁ vb. refl. a suferi procesul de concreționare. (< fr. concrétionner)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONÁR, -Ă adj. care prezintă concrețiuni. (< fr. concrétionnaire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
concreționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. concreționéz, 3 sg. și pl. concreționeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
concreționár adj. m. (sil. -ți-o-), pl. concreționári; f. sg. concreționáră, pl. concreționáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONCREȚIONARE (după fr.) 1. Sinterizare. 2. (GEOL.) Caz particular al fenomenului diagenetic de cimentare, constînd în concentrarea unor substanțe chimice din apele subterane, în golurile din roci, luînd aproximativ forma acestora (ex. oxizi de mangan în argilă).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink