CONCÓRDIE, s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÓRDIE f. Stare de bună înțelegere între membrii unui grup; acord; armonie. Aici domnește ~a. [Art. concordia; G.-D. concordiei; Sil. -di-e] /<lat. concordia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÓRDIE s.f. (Rar) Înțelegere; armonie. [Gen. -iei. / < lat., it. concordia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÓRDIE s. f. bună înțelegere, armonie. (< lat. concordia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÓRDIE s. v. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, unire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Concordie ≠ discordie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

concórdie s. f. (sil. -di-e), art. concórdia (sil. -di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concórdie f. (lat. concordia, d. con-, împreună, și cor, cordis, inimă. V. discordie). Unirea inimilor și a voințelor (bună înțelegere, împogodire): a trăi în concordie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink