14 definiții pentru concorda, concordat (pl. concordate), concordat (pl. concordaturi)   conjugări / declinări

CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁT ~e n. 1) Convenție privind relațiile dintre un stat și biserica catolică (reprezentată prin Vatican). 2) jur. Contract legalizat între un comerciant și creditorii săi în vederea amânării sau reducerii plăților. /<fr. concordat, lat. concordatum
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁT s.n. 1. Convenție încheiată între papă și un stat privitoare la relațiile dintre acel stat și biserica catolică. 2. (Jur.) Contract încheiat între un comerciant falit și creditorii săi, în urma căruia comerciantul continuă să conducă negoțul în anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < lat.t. concordatum, cf. fr. concordat, it. concordato].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁT s. n. 1. tratat, convenție între un stat și papă. 2. înțelegere între un comerciant debitor și creditorii săi, privind modul și termenele de stingere a datoriilor. (< fr. concordat, lat. concordatum)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

concordát s. n., pl. concordáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concordát n., pl. e (mlat. concordatum). Tractat religios între papă și un suveran. Învoĭală între un falit și creditorĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁ, pers. 3. concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONCORDÁ pers. 3 concórdă intranz. A fi în concordanță deplină; a se afla în armonie perfectă; a se potrivi; a se armoniza; a cadra; a se asorta. /<fr. concordér, lat. concordare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁ vb. I. intr. A fi în acord; a corespunde, a se potrivi. [< lat., it. concordare, cf. fr. concorder].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁ vb. intr. a fi în acord; a corespunde, a se potrivi. (< fr. concorder, lat. concordare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁ vb. a corespunde, a se potrivi, (pop.) a se lovi, (prin Bucov. și Mold.) a se știmui, (înv.) a conglăsui, a consuna. (Datele obținute ~ între ele.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A concorda ≠ a discorda, a distona
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

concordá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. concórdă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concórd și -éz, a v. intr. (lat. con-cordare; fr. concorder. V. acord). Îs de acord, consun, mă potrivesc: mărturiile concordă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink