CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁNT ~tă (~ți, ~te) Care cade de acord; înclinat spre cedări. [Sil. -li-ant-] /<fr. conciliant
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁNT, -Ă adj. Împăciuitor; ușor de înduplecat. [Pron. -li-ant. / cf. fr. conciliant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁNT, -Ă adj. care se lasă ușor înduplecat; împăciuitor. (<fr. conciliant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁNT adj. v. împăciuitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conciliánt adj. m. (sil. -li-ant), pl. conciliánți; f. sg. conciliántă, pl. conciliánte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conciliánt, -ă adj. (fr. conciliant). Propriŭ a concilia spiritele (împăcĭuitor): om, cuvînt conciliant.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink