CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁBUL ~e n. livr. Întrunire conspirativă. [Sil. -li-a-] /<fr. conciliabul, lat. conciliabulum
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁBUL s.n. 1. Consfătuire secretă între persoane care plănuiesc, pun la cale ceva (nepermis). 2. Reuniune a prelaților schismatici. [< lat. conciliabulum, cf. fr. conciliabule].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁBUL s. n. 1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis). 2. reuniune a prelaților schismatici. (<fr. conciliabule, lat. conciliabulum)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

conciliábul s. n. (sil. -li-a-), pl. conciliábule
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conciliábul n., pl. e (lat. conciliábulum). Adunare de schizmaticĭ. Adunare secretă p. a complota: a ținea [!] conciliabule.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink