CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁȚIE ~i f. (în dreptul internațional) Procedură de împăcare a părților adverse urmărind înlăturarea conflictelor; conciliere. [Art. conciliația; G.-D. conciliației; Sil. -ți-e] /<fr. conciliation, lat. conciliato, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁȚIE s.f. 1. Împăcare; conciliere; procedură de împăcare, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. (Lit.) Figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliațiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁȚIE s. f. 1. conciliere. ◊ procedură, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. (<fr. conciliation, lat. conciliatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁȚIE s. v. împăcare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conciliáție s. f. (sil. -li-a-ți-e), art. conciliáția (sil. -ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conciliațiúne f. (lat. conciliátio, -ónis). Acțiunea de a concilia, de a saŭ de a se împăca. – Și -áție și -ére.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink