CONCILÍA, conciliez. vb. I. Tranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONCILIÁ ~éz tranz. 1) (opinii, interese etc.) A face să devină compatibil, înlăturând contradicțiile; a pune în armonie, făcând abstracție de divergențele existente. 2) jur. (persoane) A împăca, aplanând un litigiu. [Sil. -ci-li-a] /<fr. concilier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁ vb. I. tr. A soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord, a împăca. [Pron. -li-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < lat., it. conciliare, cf. fr. concilier].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord. 2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. (<fr. concilier, lat. conciliare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIÁ vb. v. împăca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conciliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. conciliéz, 3 sg. și pl. conciliáză, 1 pl. conciliém (sil. -li-em); conj. prez. 3 sg. și pl. conciliéze; ger. conciliínd (sil. -li-ind)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conciliéz v. tr. (lat. conciliare). Împac persoane cu ideĭ saŭ cu interese opuse orĭ lucrurĭ care par contrariĭ. Atrag, cîștig: talentele luĭ îĭ conciliază favoarea tuturor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink