CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare față de cineva, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÉSIE ~i f. 1) Renunțare benevolă la un drept în folosul altuia. 2) Acord obținut prin cedări reciproce; compromis. [Art. concesia; G.-D. concesiei; Sil. -si-e] /<fr. concession, lat. concessio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÉSIE s.f. Îngăduință; cedare, renunțare benevolă (la ceva) în favoarea cuiva; concesiune (2) [în DN]. ♦ Figură de retorică constând din acordarea unei aprobări a poziției părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă. [Gen. -iei. / cf. fr. concession, lat. concessio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÉSIE s. f. 1. cedare, renunțare (la ceva) în interesul altuia. ◊ compromis. 2. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă. (<fr. concession, lat. concessio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÉSIE s. 1. favoare, hatâr. (Fă-mi și mie ~ asta!) 2. v. compromis.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

concésie (îngăduință) s. f. (sil. -si-e), art. concésia (sil. -si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (sil. -si-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concesiúne f. (lat. concéssio, -ónis. V. purced). Acordarea unuĭ privilegiŭ, unuĭ drept: a obținea [!] concesiunea unuĭ drum de fer [!]. Lucru acordat într´o discusiune [!], într´o contestațiune. – Și -ésie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink