CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONCÉDE concéd tranz. livr. (drepturi, privilegii) A acorda în calitate de favoare. /<fr. concéder
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÉDE vb. III. tr. A îngădui; a acorda. ♦ A ceda de bunăvoie (un privilegiu, un drept etc.). [P.i. concéd, conj. -ceadă. / < fr. concéder, cf. it., lat. concedere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÉDE vb. tr. a admite, a recunoaște; a îngădui, a încuviința; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept. (<fr. concéder)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÉDE vb. v. accepta, admite, aproba, concesiona, consimți, încuviința, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, permite, primi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

concéde (-d, -cés), vb. – A îngădui, a încuviința; a ceda un drept. Fr. concéder. Participiul nu se folosește. – Der. concediu, s. n., din fr. congé, it. congedo, contaminat cu concede; concedia, vb.; concesie, s. f., din fr. concession.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

concéde vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 sg. și pl. conceádă; ger. concedând (neîntrebuințat la timpuri trecute)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concéd și -éz, a -á v. tr. (fr. concéder, d. lat. concédo, -cédere. V. cedez, purced). Acord ca o favoare, drept orĭ privilegiŭ. – Rar și -céd, -cés, a -céde (după purced).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink