COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

COMUNICATÍV ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care comunică ușor; capabil să stabilească ușor relații cu oamenii; sociabil. Spirit ~. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care se comunică cu facilitate; care se transmite ușor de la o persoană la alta. Privire ~ă. Râs ~. /<fr. communicatif, lat. communicativus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMUNICATÍV, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. Ușor de transmis de la o persoană la alta. [< fr. communicatif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMUNICATÍV, -Ă adj. 1. care se transmite ușor. 2. (despre oameni) care se împrietenește ușor cu ceilalți; sociabil. (<fr. communicatif, lat. communicativus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

COMUNICATÍV adj. v. sociabil.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Comunicativ ≠ mut, necomunicativ, nesociabil, posac, taciturn, tăcut
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. sg. comunicatívă, pl. comunicatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*comunicatív, -ă adj. (d. comunic; fr. communicatif). Care se comunică ușor: rîsu e comunicativ. Care spune bucuros și altora ceĭa ce simte, știe orĭ cugetă (expansiv): om comunicativ. V. mocnit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink