COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale animalelor și ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică. – Din fr. comportement.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPORTAMÉNT ~e n. 1) Mod de a se purta; ținută; conduită; manieră. 2) Totalitate a modalităților de reacție a organismului față de mediul înconjurător; atitudine organică; comportare. ~ neadecvat. /<fr. comportement
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPORTAMÉNT s.n. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică. ♦ Fel de a se comporta; comportare. ♦ Modul în care un organism vegetal reacționează față de factorii de mediu. [Cf. fr. comportement, it. comportamento].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPORTAMÉNT s. n. 1. ansamblul manifestărilor obiective ale unui individ prin care se exteriorizează viața sa psihică. ◊ fel de a se comporta; conduită. 2. (biol.) mod în care un organism reacționează față de factorii de mediu. (< fr. comportement)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPORTAMÉNT s. 1. v. comportare. 2. apucătură, comportare, conduită, deprindere, maniere, (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă ~ul acesta?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

comportamént s. n., pl. comportaménte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink