COMPLÁCE vb. III. v. complăcea.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE COMPLĂCEÁ mă complác intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
COMPLÁCE vb. III. v. complăcea.
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
COMPLĂCEÁ vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complác, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
COMPLĂCEÁ vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
COMPLĂCÉRE s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
complăceá vb. → plăcea
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
complăcére s. f., g.-d. art. complăcérii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*complác, -plăcut, a -plăcea v. intr. (con- și plac, d. fr. complaire). Barb. Fac pe plac, plac. V. refl. Îmĭ place să: demagogiĭ se complac în fraze goale.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink