COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

A COMÂNDÁ ~éz tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMÂNDÁ vb. v. pomeni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMÂNDÁ vb. v. jertfi, sacrifica.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

comîndá (-d, -át), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

comândá vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) comî́nd, a -á v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink