colegatáră s. f. → legatară
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COLEGATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare dintre moștenitorii (legatarii) unei averi, lăsate prin testament, în raport unul față de altul. /<fr. colégataire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COLEGATÁR, -Ă s.m. și f. Cel care moștenește împreună cu alții o avere lăsată prin testament. [Cf. fr. colégataire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COLEGATÁR, -Ă s. m. f. care moștenește împreună cu alții o avere lăsată prin testament. (< fr. colégataire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

colegatár s. m., pl. colegatári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*colegatár, -ă s. (lat. col-legatarius). Jur. Care e legatar împreună cu alțiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink